Machiaj de seară

Ce este machiajul de seară?

Machiajul de seară trebuie întotdeauna asortat cu ținuta și coafura. Acesta se diferențiază de machiajul de zi prin accentuarea trăsăturilor naturale, utilizarea unor culori mai puternice în ceea ce privește fardurile, blush-ul și rujul și, deseori, prin aplicarea genelor false. Machiajul de tipul “smokey eyes” este foarte popular printre clientele care urmează să participe la un eveniment special, însă nu este singurul disponibil. 

Caracteristicile machiajului de seară?

Printre caracteristicile principale ale machiajului profesional de seară se află următoarele:

  • Acoperirea fondului de ten este mai mare, astfel încât să arate impecabil;

  • Accentul este pus pe zona ochilor, unde de obicei se utilizează eyeliner negru;

  • De obicei, rujul ales este într-o nuanță puternică de roșu sau burgundy;

  • Se poate utiliza sclipici sau gene false de tip bandă sau smocuri pentru a accentua zona ochilor.  

Machiajul de seară în funcție de culoarea ochilor

Machiaj de seară pentru ochi căprui

Persoanele cu ochii căprui sunt cele mai norocoase atunci când vine vorba despre realizarea machiajului de seară. Fiind cea mai versatilă culoare pentru ochi, aceasta se potrivește de minune cu nuanțe aprinse, metalice precum argintiu sau auriu. Un astfel de machiaj cu siguranță va atrage atenția celor din jur la un eveniment special. 

Machiaj de seară pentru ochi verzi

Ochii verzi sunt frumos evidențiați de farduri în nuanțe precum roșu, cărămiziu, violet sau altele din categoria “earth tones”. În special în cazul machiajului de seară, adăugarea sclipiciului nu va face decât să pună și mai mult în evidență strălucirea naturală a ochilor verzi. 

Machiaj de seară pentru ochi albaștri

Nuanțele neutre precum gri sau crem arată superb în combinație cu ochii albaștri, scânteietori. O altă nuanță care i-ar putea evidenția perfect de oranj, însă, din păcate, acest contrast nu este utilizat foarte frecvent din cauza faptului că nu se asortează cu ținuta sau culoarea părului. În schimb, machiajul de tip smokey eyes realizat cu nuanțe reci va crea un efect foarte plăcut. 

Realizarea unui machiaj de seară

1. Aplicarea fondului de ten

După ce tenul a fost bine curățat și hidratat, primul pas în realizarea machiajului profesional de seară este aplicarea fondului de ten. Make-up artistul tău va alege cea mai potrivită nuanță în funcție de culoarea naturală a pielii, iar textura sa va fi pe măsură, astfel încât să nu îți încarce foarte tare fața. 

Pentru acoperirea imperfecțiunilor, se va utiliza un baton corector în toate zonele necesare. De asemenea, tot în această etapă se vor adăuga pudra și iluminatorul.  

2. Aplicarea fardului de pleoape

Primele nuanțe de fard aplicate vor fi cele mai deschise, după care se va realiza blendingul cu cele mai închise, dinspre coada ochiului. În urma stabilirii paletei cromatice împreună cu make-up artistul de la începutul ședinței, ochii tăi vor fi evidențiați treptat cu ajutorul fardurilor, eyelinerului și a mascarei. 

Imediat după această etapă, sprâncenele vor fi și ele conturate corespunzător, astfel încât să se potrivească nuanței părului. 

3. Aplicarea rujului

Seara se poartă nuanțe de ruj aprinse, care pot varia de la roz la roșu foarte închis. Forma și dimensiunile buzelor tale pot fi modificate cu ajutorul machiajului, dacă îți dorești acest lucru. Ultimul pas în realizarea machiajului de seară este aplicarea blush-ului pe pomeți, într-o nuanță care să se încadreze în paleta cromatică aleasă de tine. 

Galerie

imagineimagineimagine

 

Cât costă machiajul profesional de seară?

Prețul unui machiaj profesional de seară este de 300 de lei. Descoperă toate tarifele practicate de Beauty Adventure aici

Make-up artist: Jana Ceban

Jana Ceban a absolvit școala de machiaj Kruger Brent în anul 2007. Cursurile s-au întins pe o perioadă de 10 luni și au inclus informații cu privire la: tehnici pentru machiaj de epocă, machiaj de zi, machiaj de seară, machiaj de mireasă, machiaj de teatru, film și podium, transformări, face și bodypainting. Jana a absolvit un curs specializat în bodypainting și la Barcelona, având o experiență în domeniul make-up-ului de 15 ani. 

A participat la numeroase master-class-uri atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, Jana a participat la concursul Estetica Beauty Awards în anul 2014, unde a câștigat primul loc la machiaj. A fost invitată să fie parte din juriile concursurilor internaționale de machiaj în Italia. 

Jana a lucrat atât cu persoane fizice în ceea ce privește machiajul de zi, de seară, de mireasă sau de Halloween, cât și cu diverse case de producție pentru filme, reclame, proiecte individuale sau emisiuni TV. În unele dintre acestea a realizat transformări de personaje precum ar fi emisiunea “Te cunosc de undeva”. 

Te așteptăm la Beauty Adventure pentru cele mai spectaculoase machiaje de seară!


Citeste si

Suna acum
Programează-te acum