Pentru a putea alege forma potrivită pentru sprâncenele tale, este nevoie să ții cont de anumite criterii. Fizionomia îți va fi afectată de acest aspect, așa că este important să apelezi la un profesionist atunci când ești în dubii. În acest articol îți vom oferi câteva sfaturi și recomandări utile care să te ajute să obții sprâncenele pe care ți le-ai dorit întotdeauna.
Pentru început, vom discuta despre formele de sprâncene existente. Acestea se împart în patru categorii: rotunde, ascuțite, arcuite și în formă de S. Le poți recunoaște în funcție de denumire. De exemplu, sprâncenele arcuite sunt versiunea mai feminină, mai blândă a sprâncenelor ascuțite.
Mai există o formă de sprâncene care este mai rar utilizată, deoarece nu avantajează foarte multe tipuri de fețe. Este vorba despre sprâncenele plate. Forma sprâncenelor se alege și în funcție de modul natural de creștere al acestora, însă cel mai mult contează forma feței pentru a putea lua cea mai bună decizie.
După ce ai descoperit toate formele de sprâncene posibile, vom vorbi despre corelația dintre acestea și tipurile de fețe existente. Cunoaștem, așadar, următoarele posibilități: față ovală, față rotundă, față alungită, față în formă de inimă, față pătrată și față în formă de diamant. În cele ce urmează vom vorbi despre forma sprâncenelor potrivită fiecăreia dintre ele.
Poți recunoaște forma feței ovală după dimensiunea frunții, care este mai lată decât bărbia, pomeții proeminenți și maxilarul mic, în formă ovală. Datorită faptului că acest tip de față este considerat "perfect", grosimea sprâncenelor rămâne la alegerea fiecăruia. Dacă vrei să îți definești mai bine trăsăturile, sprâncenele ascuțite și groase sunt recomandate pentru tine.
Fața rotundă poate fi recunoscută după egalitatea dintre lungime și lățime, cât și după trăsăturile "moi". Sprâncenele arcuite sunt cele mai potrivite pentru acest tip de față deoarece evidențiază plăcut privirea. Cu toate acestea, nici sprâncenele ascuțite nu sunt o alegere proastă, deoarece vor "întări" trăsăturile naturale.
Spre deosebire de fața rotundă, unde fruntea, maxilarul și pomeții sunt de asemenea de aceeași lățime, fața alungită este reprezentată de o bărbie ovală și lunguiață. Forma sprâncenelor potrivită pentru acest tip de față este cea dreaptă, plată și mai groasă, pentru a crea un echilibru între zonele feței. Sprâncenele arcuite nu sunt recomandate în acest caz deoarece vor avea un impact negativ asupra expresiilor faciale.
Numită și "triunghiulară", fața în formă de inimă este caracterizată de maxilarul alungit, în timp ce fruntea și obrajii sunt mai lați ca dimensiune. Este considerată "fața copilărească" și de aceea sprâncenele ascuțite nu sunt recomandate. În schimb, sprâncenele rotunjite pot crea o formă de inimă împreună cu bărbia, conducând la un rezultat armonios.
Pentru că pot exista variații în cazul feței în formă de inimă, dimensiunea frunții reprezintă și ea un reper important aici. Sprâncenele mai groase sunt potrivite unei frunți mai late, în timp ce sprâncenele naturale sunt potrivite unei frunți înguste.
Fața pătrată poate fi recunoscută după trăsăturile puternice, deseori ascuțite și bine definite, în special în ceea ce privește maxilarul. Cea mai potrivită formă a sprâncenelor în acest context este cea în formă de S. Sprâncenele curbate astfel avantajează fața pătrată, însă este important ca acestea să nu fie pensate mult prea subțire.
Fața în formă de diamant are drept trăsături principale ascuțimea extremităților și lățimea din zona tâmplelor. Sprâncenele arcuite sunt cele mai indicate pentru acest tip de față deoarece ajută la reducerea lățimii și "îmblânzirea" trăsăturilor naturale. Sprâncenele în formă plată trebuie evitate în acest caz.
Dacă vrei să obții forma ideală a sprâncenelor acasă, este important să ai în vedere anumite aspecte înainte de a trece la treabă. De exemplu, ia în calcul faptul că distanța dintre sprâncene trebuie să fie egală cu distanța dintre ochi pentru ca acestea să arate simetric și armonios. Dacă optezi pentru sprâncene curbate sau care nu sunt plate, curbura trebuie să atingă punctul său maxim exact deasupra irisului.
Poți lua un echer special pentru a face măsurătorile exacte, după care să trasezi formele sprâncenelor cu ajutorul unui creion dermatograf și să extragi cu ajutorul unei pensete toate firele care nu se potrivesc. Cu toate acestea, dacă observi că rămân goluri între firele de păr, poți corecta această imperfecțiune fie prin intermediul machiajului, fie printr-o procedură de înfrumusețare precum microbladingul sau micropigmentarea.
Pentru a te asigura că forma finală a sprâncenelor tale va fi exact cea pe care ți-ai dorit-o, îți recomandăm să apelezi la ajutorul unui specialist din domeniu. La Beauty Adventure vei avea parte de servicii de înaltă calitate cu privire la tot ceea ce înseamnă frumusețea sprâncenelor!